Virusul nu circulă pe cele mai aglomerate locuri din Timișoara, doar micROBU

Astăzi s-a decis obligativitatea purtării măștii în spații deschise în județul Timiș, dar nu și Piața Victoriei și centrul istoric din Timișoara, pentru că virusul nu circulă pe acolo, ci doar micROBU cu polițiștii locali după el.

Subprefectul Mircea Băcală a spus următoarele: „în ultimele două zile, am discutat în cadrul comitetului județean ce înseamnă zonă aglomerată. În momentul în care am pus în discuție obligativitatea măștii în zonele aglomerate, viceprimarul Dan Diaconu sau primarul Nicolae Robu, nu mai știu exact cine acum, a spus că este o greșeală să se impună acest lucru în cele două zone și de unde știm noi că sunt aglomerate Piața Victoriei și centrul istoric. DSP a venit și a spus că nimeni nu poate să spună că sunt aglomerate aceste zone într-un anumit interval orar și că nu există un studiu. Să nu se spună că facem un abuz, am decis să exceptăm cele două zone din Timișoara de la purtarea obligatorie a măștii”

Este cam trist când vezi așa ceva. Domnul pletos își permite să facă ce vrea mușchiulețul lui în Timișoara, iar acest lucru nu ne amintește de altceva decât de vremea comunistă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like