Timișoara nu va fi doar cel mai dezvoltat oraș din România, ci va fi și orașul cu cei mai competenți funcționari publici, cel puțin așa arată lucrurile până acum.

Dominic Fritz, primarul Capitalei Banatului, a dat astăzi dovadă că e pus pe treabă și are numai intenții bune pentru oraș. 

Este printre singurii primari din țară care face public un post de City Manager real, că dinalea doar postate, iar mai apoi câștigă concursul fratele bunicii am mai văzut. 

Un al doilea lucru pe care îl face Dominic este transparența. Transparența de care dă dovadă nu o vezi peste tot, poate doar în unele comune, cum ar fi Ciugud și mai nou în câteva orașe din România, cum ar fi Brașov și sectoarele din București câștigate de USR PLUS în alianță cu PNL. 

Prin această transparentizare și prin numirea oamenilor în funcții prin concursuri pe bune, Timișoara este pe un drum bun, poate chiar mai bun decât Oradea și Cluj. 

Acum ne mai rămâne ca pe 6 decembrie să mergem la vot și să schimbăm vechea clasă politică cu una nouă, la fel cum au făcut Timișorenii.