Cum ar trebui să se facă școala din toamnă?

Crezi ca scoala ar trebui sa se faca in continuare online sau nu_
Crezi ca scoala ar trebui sa se faca in continuare online sau nu_

Știu că online-ul nu a fost plăcut pentru foarte mulți elevi, dar asta a fost situația și așa ar trebui să se continue și la toamnă.

În primul rând, dacă vrei să înveți, atunci înveți în orice condiții. Dacă copilul spune că nu poate să învețe online, o spune doar pentru că nu vrea el să învețe. La unele materii am învățat online cred că mai mult decât aș fi învățat la facultate, iar la altele doar am intrat pentru prezență.

În al doilea rând, având în vedere creșterea din ce în ce mai mare a celor infectați, școala va trebui să continue online, cel puțin încă un semestru. Un copil nu va sta niciodată 6-7 ore cu masca pe față, iar în timpul pauzelor oricum va lua contact cu colegii săi.

Școala se va putea face online doar în cazul în care guvernul rezolvă problema copiilor fără acces la internet sau la un calculator/tabletă.

În cazul în care guvernul va pune la dispoziție copiilor aceste dispozitive, școala ar trebui să se facă în continuare online.

Ar fi indicat ca măcar acum, în mediul online, să se scape de orele care sunt băgate în plus pentru unele specializări. De exemplu, la profilul uman să se scape de ora de matematică, fizică, etc., să se scape de ora de latină, să se scape de ora de religie, etc.

De la 6 ore pe zi se poate ajunge liniștit la 3/4 ore pe zi.

În concluzie, școala ar trebui să se facă online în cazul în care toți copiii au acces la un calculator și la internet, în cazul în care nu au acces, ar trebui să se facă ceva urgent în privința aceasta.

Sau măcar școala să ofere acces acestor elevi la o sală de calculatoare, una care va fi mereu igienizată, unde vor putea să facă orele online.

Iar profesorii ar trebui să înțeleagă că datul temelor în exces nu o să ajute niciodată elevul, ba mai mult o să urască materia din ce în ce mai mult.

Guvernul ar trebui să facă mai puține promisiuni și mai multe fapte. Cum se găsesc bani pentru tot felul de lucruri fără folos, se găsesc bani și pentru educație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like